Bine v-am regasit dragii mei,
Astazi as vrea sa impartasesc cu voi cum am inceput eu sa practic iubirea de sine si mai ales ce ma tinea departe de lucrul acesta.
Reciteam zilele trecute cartea „Poti sa iti vindeci viata” scrisa de Louise Hay, si am regasit un pasaj in care ea vorbea despre perfectiunea bebelusilor si despre cum stiu ei cat sunt de importanti. Ei nu trebuie sa faca nimic pentru a fi perfecti, pur si simplu traiesc si isi manifesta cu sinceritate emotiile si starile. Lor nu le este frica sa ceara cand au nevoie de ceva sau sa planga cand nu primesc ceea ce isi doresc. Ei isi iubesc foarte mult corpul, se bucura atunci cand si-l descopera. Ei zambesc de lumineaza o incapere intreaga!
Noi toti am fost asa, apoi am ascultat adultii din viata noastra care ne-au implementat ideea ca noi nu stim…, ca noi nu suntem…, ca noi nu facem… si am ajuns sa ne pierdem din maretia de a trai.
Am inceput astfel sa purtam diverse masti, sa actionam in functie de persoana care se afla in fata noastra, sa ne reprimam sentimentele, sa cautam tot timpul acceptarea si validarea celor din jur.
Eu am fost crescuta de bunica mea pana la varsta de 6 ani si am simtit din partea ei iubire neconditionata. Asta mi-a mai usurat putin existenta π
In familia mea in schimb, am simtit ca trebuie sa fac mereu ceva sau sa fiu intr-un fel pentru a fi iubita si acceptata.Β Am o sora mai mare cu 5 ani decat mine care era foarte pasionata de a ma amari. De exemplu, spunea mereu „oglinda oglinjoara cine e cea mai frumoasa din tara?”. Si raspundea bineinteles cu numele ei! Tin minte ca plangeam si ii spuneam ca nu e adevarat!!! Asa suferinta se producea in sufletul meu de copil, doar dintr-o joaca prosteasca pe care sora mea nu o facea cu rautate si care o amuza teribil.
Apoi mama spunea mereu daca luam o nota proasta sau faceam ceva rau ca nu ma mai iubeste.
Mereu incercam sa ii fiu pe plac, de exemplu tin minte ca atunci cand se facea ora sa vina de la munca verificam sa fie curatenie in casa, sa fie aragazul sters sau mai stiu eu ce ( asta pentru ca ii pasa mult sa fie curat).
Sunt lucruri minore, dar care s-au impregnat atat de mult in sufletul meu de copil incat toata viata am trait facandu-le celorlalti pe plac si mai putin mie. Daca mai punem la socoteala si certurile dintre ai mei, sau ruptura de bunica mea ( la 7 ani cand m-am intors in casa parintilor mei), va dati seama cata suferinta si frustrare se instalase in sufletul meu. Simteam mereu teama ca nu voi fi acceptata sau iubita sau ca nu trebuie sa deranjez.
Partea buna este ca in liceu am fost un elev destul de popular, colegii mei imi spuneau ” romina nu dormi ca doarme petrecerea” π
Dar sunt multe lucruri pe care le faceam doar ca sa fiu placuta si acceptata. Facand un liceu bun la noi in oras, nu am avut niciodata anturaje dubioase, astfel, nu am luat-o pe cai gresite π
Parea ca tin la mine, eram chiar putin aroganta.
Dar, daca ma intrebati acum va spun cu siguranta ca noaptea cand ma puneam in pat in nici un caz nu simteam ca ma iubesc. Ba din contra, nu eram niciodata multumita de mine, mereu ma judecam si criticam.
In timpul facultatii am inceput sa ma trezesc putin dar nu foarte mult. Faceam multe jocuri de cunoastere in care primeam feedback de la colegi si sufeream cand ei ma vedeau in alt fel decat ma vedeam eu. Uneori aveau dreptate alteori nu.
Un lucru este sigur, stiam ca sunt mai mult decatΒ aratam doar ca nu stiam cum sa aflu mai multe despre mine.
Am evadat mai apoi intr-un job unde avand rezultate foarte bune ma simteam foarte bine in pielea mea. Dar din nou, seara cand ma puneam in pat stiam ca fac multe compromisuri, simteam ca nu sunt fericita pe deplin, nu stiam cum arata fericirea adevarata dar, simteam ca ce traiam eu atunci nu ma satisfacea pe deplin!
Imi era rusine sa spun nu, sau sa imi spun parerea. Ajutam pe toata lumea si eram considerata naiva. Ma indepartasem atat de mult de sufletul meu si de chemarea mea….
Ulterior am plecat din tara, compania unde lucram a dat faliment si m-am hotarat sa plec in cautare de ceva nou.
Doar atunci cand pierzi tot, cand chiar nu mai ai nimic de pierdut iti dai seama cine esti cu adevarat si ce cauti pe pamantul asta.
Am avut momente in care simteam pur si simplu ca nu mai pot sa mai duc inca o lupta. Fizic simteam ca ma doare sufletul! Uneori ma uram atat de tare incat imi venea sa ma bat, ma uitam in oglinda si ma dispretuiam!
Usor, usor Universul mi-a scos in cale dezvoltarea personala. Am inceput sa il citesc prima data pe Pera Novacovici ( are blogul Personalitatea Alfa), va recomand sa il rasfoiti putin daca nu ati facut-o pana acum. Iar apoi am inceput sa citesc tot ce recomanda el ca si carti. Citeam si plangeam pentru ca aflam atatea lucruri despre mine.
Prima luna de cunoastere pot sa spun ca a fost foarte dureroasa. Nu ma puteam opri din plans si nu intelegeam de ce. Toate traumele ieseau la suprafata. Faceam multe exercitii de vindecare, chiar si de hipnoza. Am simtit din nou suferinta copilului din mine si imi era atat de mila de el. Dar, de data aceasta adultul din mine l-a protejat, l-a mangaiat si i-a promis ca nu o sa mai lase pe nimeni sa isi bata joc de el.
Treptat, am inceput pur si simplu sa simt fericirea aia interioara despre care vorbeau toti maestrii de ii citisem.
Mi-am luat viata in propiile maini, desi si pana atunci o facusem, de data asta am simtit ca o fac cu iubire si compasiune. Am realizat ca sunt cea mai importanta persoana din viata mea. Mergeam pe strada si miroseam trandafirii, simteam asa o bucurie cand ma trezeam dimineata, eram dornica sa mai invat ceva. Am inceput sa meditez si sa renunt la carne. 2 ani de zile am fost pe val π
Daca ma intrebati astazi ce este iubirea de sine v-as spune ca inseamna a trai in concordanta cu ceea ce esti cu adevarat. A avea curajul de a te uita in oglinda si a spune TE IUBESC ( a fost cel mai greu exercitiu pe care l-am facut, pur si simplu nu puteam sa imi spun).
Iubirea de sine este o stare, este ceva ce simti atunci cand ramai doar tu cu tine si iti dai feedback.
Nu cred in metode de genul 10 pasi pentru a dobandi iubirea de sine, sau metode care te invata cum sa faci lucrul acesta.
Cred ca fiecare are calea lui, suntem foarte diferiti pentru a gasi o metoda care sa functioneze la toata lumea!
Un lucru este cert, pana nu te vindeci de tot ce ai trait in copilarie pur si simplu nu ai cum sa simti iubirea de sine.
Doar atunci cand imbratisezi copilul din tine cu compasiune, incepi sa simti iubirea cu adevarat.
O sa inchei aici cu promisiunea ca va voi mai impartasi din experientele mele.
Te invit sa imi lasi un comentariu sa imi spui cum ti s-a parut articolul meu, tu ce experiente ai? Ce ai vrea sa afli prin intermediul acestui blog?
Cu iubire,
R,